miercuri, 23 decembrie 2009

Riders' New Year's Eve 2009/2010 – Nimic nu se pierde, totul se transforma!




Riders' New Years Eve a marcat in ultimele doua sezoane de iarna trecerea dintr-un an in celalalt intr-un stil aparte. Stilul celor care se dau, pe snowboard, skate, ski, BMX, role, dar nu nu numai; stilul celor care apreciaza dificultatea tehnica a unui trick, dar si curgerea fluida a unei linii bune; stilul celor care inteleg ca exista ceva dincolo de statul la birou si ca evadarea poate lua multe forme pozitive. In ultimii doi ani ne-am dat la Brasov si la Sibiu, ne-am petrecut cu cei mai buni prieteni, am acordat premii pentru cei mai buni dintre cei buni si am adunat amintiri pentru multi ani de-acum incolo.

Anul acesta isprava trebuia in mod firesc repetata, iar zvonurile despre set-up si locatie au inceput sa curga repede. Totusi, industria de profil si implicit Riders' New Year's Eve au fost afectate de situatia economica delicata, la fel ca si celelalte domenii si prin urmare a trebuit sa ne reconsideram strategia.

Riderii vor sa se dea la fel de mult ca si-ntotdeauna, iar noi stim asta cel mai bine. Organizatorii RNYE pregatesc un eveniment strict invitational pentru cei mai stralucuiti dintre rideri, care va fi "pe stil vechi" din toate punctele de vedere. Tineti aproape si rugati-va sa primiti o invitatie!


De asemenea, premiile anuale Riders' Awards se vor acorda si pentru anul ce tocmai se incheie si vor fi legate de evenimentul pe care il anuntam mai sus!


Cum spuneam, nimic nu se pierde, totul se transforma!





Va multumim pentru atentia acordata si le multumim celor care au contribuit la Riders' New Year's Eve de-a lungul vremii!


Stay tuned,

Echipa RNYE


Riders' New Year's Eve nu va avea loc anul acesta pe data de 31 Decembrie la hala din Sacele, asa cum stie o gramada de lume, dar se va intampla totusi in alt moment si in alta parte, pentru ca nu vrem sa lasam acest lucru din mana si stim ca el trebuie sa se tina sigur!


Niciun comentariu: